Programul Opeational RegionalUniunea europeanaGuvernul RomanieiMinisterul dezvoltarii regionale si administratiei publiceInstrumente structurale 2007 - 2013

Romanian English French German

Complexul monumental-muzeal CURTEA DOMNEASCĂ Târgovişte

Curtea Domnească din Târgovişte constituie practic un ansamblu ce cuprinde nu mai puţin de 13 monumente istorice,se întinde pe o suprafață de  29000 mp fiind cel mai bine păstrat ansamblu medieval din România având o mare valoareistoricășiartistică.

Reședințadomnească de maimultesecole, CurteaDomneascaoferaposibilitateacunoașteriiunui capitol din istoriasiartamedievală a României.

Din anul 1967, CurteaDomneascăestetransformatăînansamblulmuzeal al MuzeuluiJudețean Dâmbovița, iar in prezent face parte din ComplexulNaționalMuzeal "CurteaDomnească" Targoviste. Înafara de muzeul in aer liber, cuprinde monumentele de arhitectură medievală ce formează ansamblul curții domnești, dintre care unele adăpostesc expozițiile:
-  ”Vlad Țepeș-Dracula. Legendă și adevăr istoric” – în Turnul Chindiei;
- ” Colecția de artă Brâncovenească” – în biserica domnească;
- ”Din istoria Curți domnești” și ” Lapidariul” – în beciurile casei domnești din secolul al XVI-lea;
- ”Colecția de icoane”- din biserica Sf. Vineri;
- ”Colecția de artă aplicată și decorativă” – în încăperile Azilului.
Reunește podoabe (majoritate provenite din săpături arheologice), obiecte din lemn, ceramică, metal, porțelan, sticlă, produse locale sau importuri, din secolele XV – XVIII.

ZIDURILE DE INCINTĂ



Mircea cel Bătrân ridică, o dată cu prima casă domnească de la Târgoviște și un zid de incintă din piatră (I), care poate fi urmărit și pe laturile de est și nord, intrând apoi sub turnul Chindiei. Pe latura de vest a primei Curți domnești nu s-au găsit urmele acestui zid, ceea ce se explică prin apărarea naturală a respectivei laturi de către viroaga amenajată defensiv prin val și gard din pari de stejar foarte groși. Acest prim zid din incintă exista și în secolul al XVI-lea. Zidul prezintă la colțul de nord un turn masiv de plan circular la interior și poligonal la exterior, cu un pinten de sprijin pe marginea terasei. Pe latura de nord est, zidul este întărit cu trei turnulețe-contraforturi servind ca lăcașuri individuale de tragere pentru apărători. Pe latura de sud-est, zidul a fost înglobat în fundația platului din 1584.

Al doilea zid de incintă(II),  din piatră și cărămidă, întărit la exterior cu contraforturi de plan triunghiular, înconjură incinta curții mari, în care a fost înglobată și biserica Sf. Vineri. Acest zid a fost înălțat la începutul secolului al XVII-lea înglobând pe latura de sud turnul-clopotniță al bisericii domnești, ctitorită de Petru Cercel, servind și ca poartă de acces pe latura de sud.

Un al treilea zid de incintă (III), ridicat de Matei Basarab, la o distanță de cca 2.5 m dublează zidul II pe la exterior, fiind realizat însă numai din cărămidă. Spațiu dintre ele a fost umplut cu prundiș, mărindu-i rezistența la loviturile de tun. Lângă turnul clopotniță, se amenajaseră camere de gardă , aceste încăperi serveau și ca pușcărie( aici a fost reținut Constantin Știrbei din ordinul domnului Constantin Brâncoveanu). În fața turnului-clopotniță se află ”fântâna cea domnească de la Târgoviște ”, în urma lucrărilor de restaurare cișmeaua mai păstrează olanul îngropat în zidărie și adăpătoarea săpată în piatră. Refăcut de Matei Basarab, ”drumul izvoarelor” aducea apa captată din dealul Teișului, cale de 4 Kilometrii până la Curtea domnească, pe același traseu al apeductului lui Petru Cercel din 1584 – surprins arheologic sub forma unui canal subteran din lespezi de gresie și a mufelor din fier cu care se îmbinau jgheaburi groase din lemn de brad.

Jumătății secolului al XVII-lea îi aparține și inițiativa împărțirii incintei mari într-o curte principală și o alta a anexelor gospodărești – o inovație în sistematizarea tuturor palatelor lui Constantin Brâncoveanu, ale căror ziduri au fost descoperite in 1976 cu prilejul săpăturilor arheologice.

Un zid de piatră și cărămidă (IV), a fost ridicat spre est de biserica domnească. În 1803-1804, când curtea gospodărească a devenit metoh al mănăstirii Dealu, s-a adosat zidului un corp de chilii monahale. la 1852 și această incintă a fost divizată printr-un zid paralel cu cel precedent, separând curtea bisericii Sf. Vineri  de gospodăria preotului ce o deservea.
Zidurile de incintă, consolidate cu prilejul ultimelor lucrări de restaurare, se păstrează pe alocuri până la înălțimea de cca 3-4 m.

RUINELE - CASA DOMNEASCĂ A LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN



Sistematizarea primei curți domnești a fost dictată de configurația micului promontoriu, ușor de apărat, pe care a fost ridicată. Așa se face că cele dintâi construcții, casa domnească și  biserica paraclis, erau amplasate la o distanță mai mică de 1 m una de alta. Primul zid de incintă urmărea în de-aproape traseul acestor construcții.

Prima casă domnească prezintă un plan dreptunghiular, zidurile beciurilor sunt de grosime impresionantă, 2 m. Accesul în aceste beciuri este practicat pe latura de vest, scara păstrată până la noi a fost realizată abia în secolul al XVII-lea, prin modificarea funcționalității primei nave , din cele 4 ce compuneau beciurile, dispuneau de douăsprezece ferestre, dispuse pe trei laturi.

Din parterul înalt se mai păstrează câteva fragmente de ziduri, de pe latura de sud, din bolțile ridicate în secolul al XVII-lea, mai există un fragment de arc și firida pentru iluminat. Cu ocazia refacerii din vremea lui Constantin Brâncoveanu, casa domnească a fost supraetajată parțial în zona de sud. Pe latura de vest a casei domnești a fost construită o prispă, sprijinită pe ziduri masive din piatră, adosate vechii case domnești.
Starea de ruină avansată în care a ajuns se datorează, în bună parte, exploatării din 1852 a cărămizilor, scoțându-se prin dinamitare nu mai puțin de 1000 de căruțe de cărămizi în timp de cinci săptămâni, în scopul construirii rambleului Aleii mănăstirii Dealu.

RUINELE - PALATUL LUI PETRU CERCEL



În anul 1584 Petru Cercel  a inițiat și realizat intr-un timp record, numai șase luni, o nouă casă domnească, compusă din beciuri, parter și etaj, atât planul cât și decorația fațadelor rupând în mare parte tradiția rhitecturii locale.

Beciurile păstrate sub formă inițială, ocupă numai spațiul de sub cele patru camere centrale ale palatului  acoperite cu bolți semicilindrice. Parterul este alcătuit din zece încăperi repartizate câte patru simetric  pe două șiruri, flancate spre nord de alte două încăperi mai mici pentru slujitori. Etajul, cu acces numai pe o scară exterioară, cu un plan identic cu al parterului și era destinat locuinței familiei domnului și sălilor de audiențe.
O galerie de lemn susținută de stâlpi de zid făcea legătură cu balconul bisericii, două puțuri adânci erau menite să dreneze apele ce se infiltrau în beciuri. Fațadele erau decorate cu zugrăveală roșie pe un start de tencuială ce imita cărămida, dispuse în jurul unor panouri de tencuială, motiv inspirat de sistemul de zidărie mixtă cărămidă și blocuri de piatră., fragmente din respectiva decorațiune se mai păstrează pe fațada de nord. Fragmente din țiglă și olane smălțuite, colorate policrom, descoperite în molozul ce umplea camera provin de la învelitoarea palatului.

Sub Matei Basarab au avut loc ample lucrări de reparație și înoire a palatului, pe latura de est se amenajează pridvoare deschise, a fost schimbate planșeele din lemn ce acopereau camerele cu bolți, sprijinite pe ziduri care dublează la interior pe cele existente, încăperile de locuit au fost împodobite cu plăci și discuri ceramice, brâuri decorate cu motive vegetale, erau încălzite cu sobe din cahle smălțuite, lucrate în ateliere din Transilvania.

upă distrugerile suferite în 1660, palatul lui Petru Cercel și vechea casă domnească a fost refăcută din porunca lui Constantin Brâncoveanu, între anii 1692-1694. A fost adăugat un foișor, ce avea atât un rol funcțional cât și unul estetic pentru marele ansamblu rezultat din racordarea celor două case la nivelul etajului, s-a deschis cel de al treilea gârlici de acces în beciuri, o nouă loggie a fost adăugată pe această fațadă, pentru rezolvarea accesului spre grădini. La vechea casă s -a adăugat prispa pe latura de vest păstrată până azi.
Interioarelor palatului le-au fost înoite pardoselile și zidurile, pereții au fost decorați cu stucaturi și zugrăveli în frescă, iar fațadele zugrăvite cu var.

Vestigiile palatului mai păstrează la aripa de sud urme de stucatură. Câteva fragmente de ancadramente din calcar, recuperate din săpăturile arheologice și din molozul ce umplea încăperile, sunt expuse în lapidarium amenajat în beciuri.

RUINELE - BISERICA PARACLIS

Numită de la sfârșitul secolului al XVI-lea biserica doamnei, în secolul al XVII-lea ”biserica veche”, iar în veacurile XVIII și XIX, biserica din curtea de sus, lăcașul este cel mai vechi monument de arhitectură ecleziastică, ale cărei vestigii s-au păstrat la Târgoviște. Cercetările arheologice au stabilit ridicarea ei concomitent cu prima casă domnească de la sfârșitul secolului XIV-lea (1395), de către domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân. În anul 1840 biserica s-a ruinat, dar zidurile se păstrau până la cornișă. În vremea lui Vlad Țepeș turnul-clopotniță al bisericii a fost restructurat ca turn de apărare. Alte două intervenții cunoscute se datorează inițiativei domnilor Neagoe Basarab și Constantin Brâncoveanu. De la intervenția primului domn ne-a rămas două ancadramente din calcar decorate cu motive vegetale stilizate de influență orientală, pătrunse prin filiera sârbească, ca la mănăstirea Dealu. Este posibil ca la sfârșitul secolului XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea lăcașul să fi fost destinat un timp cultului catolic.

Constantin Brâncoveanu i-a făcut ultimele reparații în perioada 1694-1702, deschizându-i și o a treia intrare, pe latura de sud a pronaosului, adăugându-i o tâmplă de zid și refăcându-i pardoseala. Astăzi biserica mai păstrează consolidate, zidurile pe o înălțime de cca.2 m, degajate în deceniul al patrulea.

Monumentul prezintă un plan trilobat, cu absida altarului spațioasă, compartimentată, pronaosul este precedat de un pridvor deschis, acoperit cu o boltă semicilindrică sprijinită pe trei arcade puternice, menite să susțină greutatea unui turn-clopotniță – soluție constructivă care a inspirat pe constructorii bisericii Sf. Vineri, Cetățeni și Cotmeana. Pronaosul boltit semicilindric, este separat de naos printr-un zid plin, în care sunt practicate două nișe servind cultului morților.

BISERICA DOMNEASCĂ MARE CU HRAMUL ”ADORMIREA MAICII DOMNULUI”



Lăcașul este ctitoria lui Petru Cercel din 1584, lucrările de construcție au fost finanțate din birul curții foarte mare. Biserica a vut de suferit în 1595 – o ghiulea din fontă a rămas infiptă până azi în peretele de nord al bisericii- ceea ce a impus reparații executate probabil în vremea lui Radu Mihnea. 

În 1693 Constantin Brâncoveanu a comandat un nou iconostas, data executării fiind gravată desupra stemei Țării Românești, a fost zugrăvită pentru că cea veche se stricase, au pardosit-o cu lespezi de piatră. Tot perioadei brâncovenești îi aparține scara de acces din naos la cafas, cu o balustradă și o colonetă decorată cu motive orientale.

Noi reparații au avut loc în 1734 in timpul lui Grigore II Ghica, ca în 1737 sa fie incendiată de otomani, stricăciune agravată de cutremurul din 1747, astfel că același domn o repară. În 1785 domnul Mihnea Șuțu a refăcut -o , însă cutremurele din 1802,1838 au deteriorat-o.  În 1907 ctitoria a fost restaurată ca în 1940 marele cutremur a afectat-o grav. Abia la ultima restaurare din 1961-1967 s-a putut reda vechea strălucire a monumentului, prin consolidarea zidurilor, turlelor și bolților, i s-a refăcut învelitoarea, s-a renunțat parțial la pardoseala brâncovenească păstrându-se cea inițială de cărămidă, s-a consolidat iconostasul, cavourile din pronaus au fost marcate în pardoseală cu lespezi de piatră. Monumentul a fost adus la forma indicată de imaginea bisericii zugrăvită din epoca lui Constantin Brâncoveanu.

Biserica se încadrează în tipul de plan cruce greacă înscrisă, ca și biserica domnească din Curtea de Argeș și biserica mitropolitană din Târgoviște, care au servit ca model. Plastica sa arhitecturală se deosebește de cea a bisericii mitropolitane prin cele două turle mici și pridvorul deschis. Se distinge de lăcașurile ridicate mai înainte în Țara Românească și prin proporțiile sale nemaintâlnite până atunci, 30 m în lungime și 14 m în lățime. Inreaga suprafață interioară a pereților lăcașului este impodobită cu zugrăveală în frescă, realizată în 1698 de zugravii lui Constantin Brâncoveanu. Dintre temele iconografice ale picturii brâncovenești se remarcă portretele voievodale care decorează peretele de vest al pronaosului: ctitorii Petru Cercel și Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab și Matei Basarb, Mihai Viteazu, Radu Șerban, Constantin Șerban, Șerban Cantacuzino și Radu Mihnea. Este cea mai bogată galerie de portrete domnești din toate bisericile României. La acestea se mai adaugă cel al lui Mihai Șuțu, Gheorghe și Constantin Duca, alături de Constantin Brâncoveanu, fiicei sale Maria și stolnicul Constantin Cantacuzino.

Dintre piesele de mare valoare artistică care mobilează biserica se remarcă iconostasul brâncovenesc, realizat în lemn, bogat decorat cu ornamente în motive vegetale, sculptate și poleite cu aur, având pe registrul de deasupra ușii împărătești stema Țării Românești. Icoanele mari, cu câmpul aurit, datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din numeroasele danii făcute bisericii de către familiile domnilor nu se mai păstrează în biserică decât un clopot mic turnat în 1669 la Gdansk de Gerhard, provenit de la mănăstirea ruinată Clatea de la Iași, un tetrapod și un sfeșnic brâncovenesc, ambele sculptate în lemn. Restil mobilierului  și odoarele de cult expuse în naos  datează din secolul al XIX-lea .

BAIA DOMNEASCĂ

Documentele vremii, păstrează menționat existența în prima jumătate a secolului XVII-lea a unei băi publice în Târgoviște. Importanța monumentului este cu atât mai mare cu cât în prezent, pe teritoriul Munteniei nu se mai păstrează decât baia de la Golești și urmele celei de la Curtea domnească din București.

Având formă dreptunghiulară, baia este alcătuită din trei încăperi dispuse în șir, una în capătul celeilate. Prima încăpere de mici dimensiuni servea ca vestiar, se trecea din ea într-a doua încăpere servind drept cameră de baie propriu-zisă, iar cea de a treia , fără nici o legătură cu celelalte două, destinată băieșului, cuprindea gura camerei de foc și depozitul de lemne. Deasupra cuptorului era amenajat un cotlon pentru cazanul de aramă, din care aburul era condus către golurile olanelor care străpung zidul spre camera de baie. Tot aici se poate observa un postament din cărămidă pentru vasul cu apă din acre se alimenta cazanul. Sistemul de încălzire era cel utilizat în epoca romană, preluat de bizantini de unde și denumirea de ”baie turcească”. Pardoseala din dale de piatră de Albești, cu rosturile bine etanșate cu mortal de var, pentru a nu permite fumului să iasă în încăperi, fumul fiind dirijat prin canale dispuse sub pardoseală și de aici se evacua prin guri practicate în pereții laterali. Aburul care lua naștere din apa ce fierbea în cazanul de deasupra cuptorului pătrundea în camera de baie și împreună cu cel obținut din udarea cu apă rece a pardoselii încinse, asigura aburul necesar.

BISERICA SF. VINERI



Ridicată din secolul  al XV-lea, ctitoria are prima atestare certa la 1517 în pisania-pomelnic de la intare, când au fost făcute reparații în vremea lui Neagoe Basarab.  La 1731, 1956 biserica a fost reparată de boierii Fusea, care au fost înmormântați în pridvor. A fost afectată de cutremurul din 1802 și 1838 dar a fost reparată. Intre 1850-1982 s-au înălțat ziduri, s-a adăugat un al doile pridvor cu o clopotniță de lemn, s-a realizat iconostasul și mobilierul de cult, ce se poate vedea astăzi.  La ultima restaurare din 1967-1975 au fost înlăturate aproape toate adăugirile din 1852, pictura afost și ea înlăturată, redescoperindu-se suprafțele de frescă din veacurile anterioare.

Planul bisericii aprține tipului trilobat, de formă alungită, din vechea pictură murală datând de la începutul secolului al XVIII-lea se mai păstrează mici porțiuni. Plastica fațadelor prezintă un parament din zidărie din cărămidă aparentă, decorat cu firide scurte și largi de dimensiuni diferite, subliniate cu discuri ceramice smălțuite. Din mobilierul vechi al bisericii se mai păstrează un jilț datând din 1704, sculptat în lemn, decorat cu stema Țării Românești, câteva strane, iconostasul lucrat în stil gotic, datând din secolul al XIX-lea. În curtea bisericii s-au făcut numeroase înhumări, cimitirul funcționând și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

CASA DOAMNIȚEI  BĂLAȘA – BOLNIȚA


Construcție cu valoare de unicat în arhitectura Târgoviștei, datează din anul 1656, realizate de doamna Bălașa sotia voievodului Constantin Basarab. Destinată inițial să adăpostească un azil pentru bolnavi și nevoiași, clădirea a servit în secolul al XVIII-lea și pentru o școală domnească, atestată în 1741 și 1774.

Planul construcției cuprinde patru încăperi, dispuse în șir. Acesul este asigurat prin două săli, care prezintă ieșiri și spre mica curte. Golurile ușilor și ferestrelor sunt arcuite la partea superioară , sporind armonia construcției, la care contribuie ți învelitoarea din șiță. Restaurarea a reușit să dea celei mai vechi construcții civile ce se păstrează în Târgoviște, înfățișarea inițială. Urmele unor fundații de chilii, adăugate în prelungirea azilului datează de la începutul secolului al XIX-lea.

RUINELE - FOIȘORUL BRÂNCOVENESC

Înălțat în anul 1967, foișorul din grădina domnească , era destinat odihnei. Această construcție de zid cu planul cruciform, ale cărei patru încăperi erau împodobite cu zugrăveli, panouri de stucatură înlocuia chioșcul din lemn din vremea lui Constantin Șerban. Din construcție nu s-au mai păstrat decât fundația și o parte din zidurile soclului din cărămidă, restul fiind demolat la sfârșitul secolului al XIX-lea. Săpăturile arheologice au scos la iveală o coloană și câteva capitele lucrate în piatră de Albești., expuse în prezent în beciurile palatului lui petru Cercel. S -au recuperat și blocuri de zidărie cu pictură care sugerează relieful, cu panouri cu motive vegetale în culori albastru-cenușiu și roșu. Ele pot fi admirate în vitrinele aflate în naosul biserici domnești și beciurile palatului.

CASA LUI DIONISIE LUPU



Clădirea a fost construită în 1803 a avut loc în urma dăruirii bisericii Sf. Vineri, cu locurile din jur,  ca metoh mănăstirii Dealu de domnitorul Constantin Ipsilanti.
În primele decenii ale secolului XIX-lea a îndeplinit mai multe funcții succesive: internat particular, sediul al poliției orașului, sediul al comandamentului etapei germane din anii ocupaației 1916-1918. În anul 1976 s-au început lucrările de restaurare . Conacul egumenului Dionisie Lupu este unicul monument de arhitectură laică adăugat vestigiilor cu caracter aulic ale curții domnești din Târgoviște, într-o perioadă în care complexul medieval nu mai funcționa. După aproape un secol de la pierderea funcționalității vastului complex arhitectural, acestă casă dădea replica laică a vitalității tradițiilor stilistice și constructive ale arhitecturii populare românești. Construită inițial ca un amplu conac boieresc, dezvoltând spațiu de locuit prin camere adăugate pe o singură direcție, casa egumenească a lui Dionisie Lupu oferă imaginea întregită și cea mai amplă a acestui tip de construcție.

GRĂDINA CURȚII DOMNEȘTI – PARCUL CHINDIA



Acest loc de agrement ocupă o parte a luncii Ialomița, între zidurile de nord-est al incintei Curții domnești și Iazul morilor, fiind inaugurat în anul 1970. Pe acest loc s -a aflat grădina Curții domnești ce se continua pe celălalt mal al Ialomiței, până la poalele mănăstirii Dealu. Vechea grădină era înconjurată de un zid de bolovani și cărămidă, amenajarea ei datează din vremea lui Petru Cercel după tipicul grădinilor din Apus.

escrierile din 1640 menționa un chioșc pentru ospețe, alături de care putea fi ridicat un cort pentru odihnă. Între 1697-1698 Brâncoveanu  construiește un foișor de zid, ruinele sale descoperite  au alimentat  spre sfârșitul secolului trecut legenda despre un tunel ce trecea pe sub albia Ialomiței până la mănăstirea Dealu. Grădina mai avea o fântână și un heleșteu caracteristic tuturor palatelor brâncovenești.

Amenajările realizate recent fac din parcul Chindia  o oaza de odihnă, decorul maiestuos al ruinelor Curții domnești spre apus, cu desenul inegal al zidurilor, silueta insolită a Turnului Chindiei, în partea opusă siluete estompate ale dealurilor cu mănăstirea Dealu, face din plimbarea prin acest parc o adevărată desfătare.

 

MUZEUL TIPARULUI ȘI AL CĂRȚII ROMÂNEȘTI VECHI

Târgoviștea se înscrie ca prim centru național și al patrulea cu literă chirilică după Cetinje, Veneția și Cracovia, precum ca și oraș natal al lui Coresi, cel ce atipărit prima carte în limba română.
Organizată într-o clădire în stil neoromânesc, construită în a doua jumătate a veacului trecut pe beciurile unei case din secolul al XVII-lea, casă ce a aparținut familiei stolnicului Constantin Cantacuzino și unde cărturarul și-a adăpostit renumita sa bibliotecă, instituția este unică în felul său, cuprinzând în totalitate, istoria unuia dintre cele mai de seama compartimente ale culturii vechi românești- tiparul.

Prima sală oferă vizitatorului imagini facsimilate ale istoriei scrisului și materialele de scris  - plăcile de la Tărtăria inscripțiile dacice scrijelate pe ceramică, morile de hârtie, etc., - o hartă a centrelor tipografice de pe teritoriul țării, o alta a Europei cuprinzând orașele care au găzduit tiparnițe, două machete de prese tipografice din secolul al XVII și XVIII. O vitrină cuprinzând o placă de xilogravură și vignete de metal pentru ornamentarea paginilor de carte . Mai sunt prezentate facsimilele manuscriselor românești și a tipăriturilor apărute în secolul al XVII-lea, replicile rarelor exemplare ale tipăriturilor macariene, vechi călimări de brâu și inele sigilate. Înâlnim de asemenea în original Evanghelia Învățătoare (Govora, 1642) Cazania lui Varlaam (Iași.1643), Îndreptarea legii (Târgoviște,1652), Biblia de la București (1688) și altele. În cea de-a treia sală sunt expuse tipăriturile realizate de Antim Ivireanu în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, iar în ultima sală se află în original sau în facsimil, cărțile tipărite în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Programul Operational Regional
www.inforegio.ro
 

Investim în viitorul tău ! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
 

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro

Stema FieniTânărul oraș Fieni, care a căpătat acest statut în anul 1968, se înscrie printre localitățile importante ale județului Dâmbovița, fiind situat la interfluviul dintre Ialomița și afluentul său Ialomicioara de Vest (Runcu), în regiunea Subcarpaților.

Situat în partea de nord a județului, îl desparte de ultima comună Moroieni numai 10 km. Coordonatele geografice: 25°25΄16¨ longitudine estică și 45°07΄39¨ latitudine nordică, îl plasează, aproximativ, în partea central-sudică a țării, iar 460 metri, cota medie deasupra nivelului mării, îl situeazaă la o altitudine medie a așezărilor țării noastre.

Contact

  • Adresa: Oras Fieni, str. Dr. N. Stefanescu nr. 9, Cod postal: 135100
  • Email: cnipt@infoturism-fieni.ro
  • Telefon/Fax: 0245-774-371